De ce oamenii ascund ceea ce simt?

Definind omul, putem spune că la momentul actual e foarte prost crescut. Și nu mă refer la creșterea oferită de părinți, ci de propria ființă. Dacă omul ar învăța să vadă doar interiorul unei persoane, cred că lucrurile ar sta altfel. E imposibil să nu cunoști o persoană, care contrar firii ei de om moral, încearcă să se afle în trenduri.
Datorită acestei creșteri, dar și mediului în care te afli, de exemplu un colectiv de persoane opuse ție ca și caracter te poate influența foarte mult, cred că suntem ,,condamnați” să ne închidem în noi. Până la urmă, ce dacă spui ceea ce simți și nu primești un feedback pozitiv? E drept că nu poți chiar nepăsător la contrariul unei persoane, dar și mai drept e faptul că nouă ne e rușine oarecum cu ceea ce simțim, dacă nu avem susținere și din partea cealaltă.
De ce oamenii ascund ce simt? Hmm, lipsă curaj. Atitudine opusă răniților care obișnuiesc să rănească. Ascunderea după niște paravane ,,dacă nu va fi așa?”. Și tot felul de lucruri de genu’ sau scenarii create în spatele cărora ne place să ne ascundem și să ne creăm o suferință din care ne hrănim și mai mult partea negativistă.
Omule, ai ceva de zis, fă-o acum! Urăști? Iubești? Ți-e frică? Spune! Lucrurile nespuse se adună, formează un glomerul în interiorul inimii și te răcesc pe parcurs. Așa că nu-ți schimba firea pentru o vorbă! 🙂

Advertisements

Despre oameni

Întotdeauna am încercat să mă consolez spunând că oamenii nu sunt așa cum arată, că nu ar vrea să fie așa, că în spatele atitudinii lor există niște lucruri, însă timpul mi-a demonstrat că de fapt oamenii sunt doar niște ființe fără caracter. Nu toate, însă majoritatea.

Lor nu le pasă de promisiunile pe care le fac, de așteptările pe care le au alții de la ei. Pur și simplu își văd de ei. Parcă am face fiecare parte dintr-o altă categorie de creații.

Astăzi am așteptat ca omul la care țin să-mi scrie. Nu mi-a scris. Probabil a avut altceva mai important de făcut și a uitat că, într-un timp îndepărtat, a început să vorbească cu cineva care i-ar putea fi alături toată viața.

19874077_503362993338143_739191726_n.jpg

După întâmplarea asta, am sesizat că oamenii sunt toți la fel, într-un spirit de turmă. Chiar dacă voi spune poate cândva că oamenii se împart în mai multe categorii, să țineți minte că tot eu am spus că oamenii sunt toți la fel: nepăsători. Fie au probleme în familie, fie nu se împacă cu ei înșiși, fie nu mai știu ce, toți sunt nepăsători. Nu le pasă. Lasă totul într-un val ,,treacă-meargă” și merg mai departe.

Nu! Nu pot! Nu am timp!

Prima dată spunem ,,nu!”. Apoi ,,nu am timp!”. Și ultima dată ,,nu pot!”. Rezumăm tot la aceste cuvinte. Cred că suntem dezorganizați, cred că ne lăsăm visele să moară zâmbind în timp ce privim spre viitor. Mai bine zis, ne gândim la ce nu va fi. Nu trăim acum și nu ne axăm pe ceea ce e important acum. Programul nostru de zi cu zi e cam așa:
-dimineața: ,,Nu pot să fac asta, deoarece trebuie să fac altceva ca să fie altceva și, desigur, altundeva.”

-la prânz: ,,Nu am făcut aproape nimic! Am pierdut timpul crezând că o să iasă ceva cu treaba aia! Am să încep acum să fac ce trebuie!” *peste 5 minute* ,,Nu, nu are sens acum, mai bine diseară. Atunci e liniște, pot să fac totul cu calm!”

-seara: ,,De ce naiba mi le-am lăsat pe toate pentru acum? Nu am să fac mare lucru, dar hai să încep!” *peste 10 minute* ,,Am prea multă oboseală în mine, mai bine fac mâine tot ce trebuie, dar chiar o să fac! Acum e mai important să mă odihnesc, să fiu fresh, să am mintea limpede… Dar nu înainte de a naviga puțin pe facebook, nu? ”

Și așa se duc zilele și nu realizăm nimic. De ce? Pentru că noi nu avem principii, nu știm cât trebuie să muncim cu adevărat pentru ceva, nu știm că timpul este prețios… Activități precum filme, emisiuni, internet, facebook, sunt mult mai importante pentru noi decât ceea ce ar trebui să fie important. Iar atunci când e necesar să ne însușim lucrurile importante, nu mai putem. Nu mai avem timp…

19400702_493867960954313_1493427553_o

,,Fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru”

19389476_493439617663814_344618388_n   Dacă oameniilor nu le-ar păsa decât de ei, totul ar fi minunat. Însă noi, ființe dotate cu mai multe simțuri, luăm seama la ce e în jurul nostru, în special la oameni. Aceștia, în general, se afișează fericiți, mascându-și absolut toate problemele, suferințele, nereușitele, făcându-ne pe noi să ne subestimăm, iar acest lucru ne dăunează, ne face nefericiți, neîmpliniți, ne face să ne simțim ca un ultim om de pe pământ în fața căruia toți oamenii sunt ,,superiori” lui.

De prin anul 2000 lumea merge cam așa: nu contează dacă e bine sau nu, important e să fii superior persoanei cu care vorbești. Din dorința de a fi cel mai cel, din dorința de a știi tot, din dorința de a-i lăsa cu gura căscată pe alții, uităm să fim fericiți. Din orgolii. De aici uităm ce e mai important pentru noi: fericirea, mulțumirea de sine.

Poate unora nu le place asta, însă să fii fericit e cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla. Fericirea e atunci când nu-ți pasă dacă altora nu le place cum ești îmbrăcat. Tu oricum te simți bine, te simți fericit! Ai putea vorbi orice, oriunde și cu oricine. Și s-ar putea să-i lași cu gura căscată. De ce? Pentru că tot ce spui vine de acolo de unde trebuie. Nu mai trebuie să cauți neologisme ca să poți uimi, o poți face prin spontaneitate. Asta ești! Asta ai în tine! FERICIRE!